Am revenit la centrul de comandă
După o săptămână de inactivitate revin la blogăreală cu o mică încălzire.
Facts of life:
- Poşta Română e pe moarte din cauza politicilor idioate şi din cauza angajaţilor dobitoci. Nu poţi avea încredere în femei, frâne de dacii şi Poşta Română.
- Medicii sunt printre cei mai jegoşi şi retardaţi oameni de pe planetă, no offence.
În rest am rămas în urmă cu serialele, adineauri am văzut Lost şi trebuie să mă uit la 3 episoade din Heroes. Mai mă uit şi la câteva filme nominalizate la Oscar ca să nu mă uit ca prostul degeaba la decernarea premiilor. Apropo, Duminică dimineaţă la ora 03:00 pe HBO se transmite în direct.
Oficial am făcut rost de piesele de schimb cu care pot repara macaraua geamului de la Megane. Neoficial nu ies încă să repar geamul pentru că plouă de rupe şi bate un vânt de îţi cad … mucii pe jos.
Pe 6 aprilie e un târg de joburi în Bucureşti, organizat de ASE. Posibil să fiu acolo dar sunt curios dacă sunt şi joburi disponibile pentru cei din provincie pentru că momentan nici nu mă gândesc la o mutare.
Sunt în piua-piua
Am făcut o pauză de aproape 1 săptămână în care nu am mai scris nimic. În schimb m-am bucurat de vacanţă şi de faptul că sunt integralist.
Road trip
Am fost la Cheia cu nişte colegi de liceu şi ne-am distrat cu câteva beri şi fripturi. A fost una printre puţinele zile de februarie în care temperatura a sărit de 15 grade. Drumul până acolo e foarte mişto dar sunt zone cu gropi mari şi dese.
În rest m-am apucat de Ikariam şi cam pierd vremea încă o zi sau două până mă pun pe treabă. Măcar o vacanţă merit şi eu după atâta efort intelectual.
Epidemia colindelor
Sezonul de iarnă a fost întotdeauna stresant din cauza cumpărăturilor, vremii dar şi obiceiurilor. Deh, a dat criza în popor dar la Real nu poţi arunca un ac pe jos la ce aglomeraţie e. Lumea se bate pe LCD-uri şi calculatoare noi, electrocansice de tot felul şi cele mai scumpe podoabe pentru brad. Ce dacă în ianuarie faci foamea, lasă să fie acolo de Crăciun.
Colindele sunt modificate tot în acest fel. Pe vremuri mergeau voinicii satului la colindat, acum te trezeşti din 10 în 10 minute cu o ceată de minorităţi la uşă băgând-o p’aia cu s-a născut mesia. Azi am umblat puţin prin magazine şi am fost surprins de insistenţa lui Hruşcă şi prea-poponarului Fuego. În magazin la Torent colinde, la Depozitul de Calculatoare colinde, în maxi-taxi colinde, pe stradă colinde. Ce naiba nu se satură ăştia de aceleaşi vrăjeli spirituale care cică te fac mai bun. Pe mine mă deranjează când jumătate de ţară ascultă acelaşi CD obosit ani la rând cu nişte ritmuri adormite gen “împodobeşte mamă bradul”.
Acum mi-e şi frică să mă gândesc la avanaşa de SMS-uri de Crăciun şi Anul nou cu glume stupide Moş-Crăciuniste şi cu poate obosite gen “anul nou să-ţi aducă un bemveu şi un sac de euroi”. Lasă că mai e puţin şi scăpăm dar eu sper să trecem cu bine peste această perioadă de consum excesiv în special pentru că finanţele sunt în budă.
Necazurile nu vin singure
Bineinteles ca in weekend e frig de mori si ploua. Bineinteles ca atunci cand ma trezesc gasesc telefonul stricat. Mai exact displayul arata doar pixeli albi si cam atat. Bineinteles ca primesc mesaje si telefoane si nu pot folosi telefonul intr-o perioada in care sunt dependent de telefon si chiar am nevoie de el. Bineinteles ca necazurile nu vin niciodata singure.
Vine frigul
Azi dimineata au fost 8 grade afara ceea ce nu e prea bine avand in vedere ca acum cateva zile inca mai eram pe la plaja. S-a schimbat vremea brusc si se pare ca i-a luat cu surprindere pe multi de fac circul vietii pe la stiri. Am terminat cu aerul conditionat si cu caldura insuportabila.
Urmeaza sa ne facem planuri unde mergem la munte ca acum e momentul. Gata cu vara, maine incepe scoala!
Gata cu aglomeratia
Sezonul estival se dilueaza pe zi ce trece iar aglomeratia insuportabila este o
raritate pe litoral. Daca inainte nu aveai loc sa schimbi banda in Mamaia acum te lafai pe 3 benzi mari si late si poti parca masina exact unde ai nevoie, nu cu 2 sensuri giratorii mai sus. Se poate circula, se poate intra in magazine si se poate merge pe trotuar. Gaseste mese la baruri, gasesti bere rece la magazin si nimeni nu face gratar in parcare.
Nu mai injuri moldovenii din trafic, nu mai calci in bucati de pepene pe trotuar si nu mai asculti manele de la bodegile insalubre plasate tacticos in cele mai intunecate colturi ale orasului.
In sfarsit te poti duce la plaja sigur pe tine ca vei gasi un loc sa-ti pui prosopul. Astea sunt bucuriile sfarsitului de vara cand vremea e aproximativ perfecta si nu trebuie sa te lupti cu nimeni pentru oxigen.
Atrag atentia asupra cliseului “sezonistii vin si arunca gunoaie pe curatele strazi constantene”. Nimic mai fals, azi am trecut pe langa lacul Tabacarie care era aproape inconjurat de ambalaje peturi si pungi. Nu numai sezonistii arunca gunoaie unde nu trebuie, si constantenii fac asta, dar nu toti, doar cei prea lenesi sau imbecili sa isi transporte dosul imperial pana la un cos de gunoi. Ne plangem soarta degeaba. In loc sa ne bucuram de oras cat mai e cald si gol, noi ne batem joc si dam vina pe altii.
Frustrari
E ora 10 si afara sunt aproape 27 de grade. Bantuie o ceata prin oras de te simti captiv intr-un film horror prost in care blonda e cutitata de un mascat. Nu, e doar vara si umezeala de afara intensifica zapuseala. Daca nu ai aer conditionat acasa cu greu iti mai faci curaj sa deschizi usa de la intrare si sa te reintorci. Dar toate astea devin bune si frumoase daca se petrec cu acompaniament muzical de la Nicu Paleru sau cine stie ce cantaret mirific de asa-zisa muzica populara. Da, e timpul ca sezonistii sa sfaraie gratarele si sa duduie boxele masinilor luate de la bulgari.
Mai sunt nervos si din alta cauza. De cand cu noua versiune uTorrent (1.8.1 Beta) nimic nu mai merge. Daca il am pornit toate conexiunele se infunda si nu mai ramane nimic din net chiar daca fac un upload amarat de 50KB/s. Ori fac un downgrade ori caut problema si dau cu ciocanul dreptatii in ea.
Ah si mai e ceva. Urasc dobitocii care profita de faptul ca ti-ai lasat caruciorul nesupravegheat (chiar daca ai cateva nimicuri prin el) si ti-l fura cu tot cu moneda de 50 de bani. Cred ca unii asa isi fac painea zilnica. Daca mai prind pe unu ca se atinge de caruciorul meu il dau cu fata de grijal pana il las tatuat.
video: Apocalipsa la Constanta
Dragi sezonisti priviti cu mare atentie ce se desfasoara pe cerul Constantei. Dupa vizionare sper sa va razganditi si sa nu mai veniti la mare si anul asta. Puteti sa spargeti seminte si sa mancati mici si la voi acasa, daca vrei plaja, spargeti un hidrant. Aici la noi e naspa!
Vremea de 1 Mai
Se apropie ziua libera in care toti bem bere, mancam mici si pierdem vremea prin cine stie ce paduri. Eh ar fi frumos daca de 1 Mai nu ar ploua sau nu ar fi frig sau vant. De Pasti ploua cu spume pe litoral si se pare ca la fel va fi si maine. Situatia se va ameliora dar pe data de 30 Aprilie si 1 Mai inca vor fi nori de ploaie dar ceva mai mici. Sunt sanse sa picure pe litoral si in centrul si estul tarii dar sa speram ca asta nu se va intampla. Hai cu micii si cu berea le meritam !
Imagine satelitara a europei cu evolutia norilor – 1 Mai la ora 12:00 via Meteoblue.
La primavera è qui
Nici un oras nu se compara pe timp de primavara cu Constanta. Toata lumea se plimba pe faleza la Cazino, in fata la Tomis se formeaza furnicare de fitosi, tigani sau oameni cu treaba si 80% din figuranti isi etaleaza noua pereche de ochelari de soare. In sfarsit se poate circula cu geamul deschis si nu faci frigul in masina in drum spre scoala sau servici. Nu mai e nevoie sa te ascunzi de vant pe dupa copaci si nu mai e nevoie sa umbii cu geci imense pe tine in care obosesti si cand stai pe loc. Se formeaza cozi imense la spalatorii si deabea acum incepe si sezonul motociclistilor. Nu mai mor de frig (chiar asa de tare) si nu isi mai fac griji cu ploaia sau zapada.
A mai trecut o iarna grea plina de necazuri si bucurii, in care bineiteles ca nu am avut caldura in clasa, una care m-a facut sa realizez cat de putin mai e pana la BAC, si cat de mult ma mai pot distra pana atunci. Acum incepe sezonul meu preferat. Vara nu se pune pentru ca sunt prea multi sezonisti idioti care blocheaza statiunile, intersectiile, magazinele, si tot ce mai vor ei.
Most Commented Posts
- Ghid de instalare Windows XP (1007)
- Invitatii iPlay (429)
- Cum sa iti faci un ID de Yahoo (108)
- Need for Speed: Pro Street Trainer (83)
- Servere RO COD4 (74)
- Scutiri medicale (54)
- Review DigiMobil - Huawei 1220s (53)
- A aparut NFS Pro Street (41)
- Windows Vista x64 SP1 review (37)
- Vaccinul impotriva cancerul de col uterin (29)







